Submăsura 16.4 și Submăsura 16.4a - Sprijin acordat pentru cooperare orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare în sectoarele agricol și pomicol
Asociatia O Romanie Verde :: Consultanta Proiecte Fonduri Europene :: PNDR - Programul National de Dezvoltare Rurala
Pagina 1 din 1

SCOPUL investițiilor sprijinite în cadrul acestei submăsuri este cooperarea dintre actori în sectorul agro-alimentar, inclusiv din sectorul pomicol, pentru a comercializa produsele din lanțurile scurte de aprovizionare și a facilita utilizarea metodelor inovatoare de comercializare a produselor şi atragerea unor categorii noi de consumatori.
OBIECTIVELE submăsurilor 16.4 și 16.4a, nu presupun numai cooperarea dintre fermieri, procesatori, comercianţi alimentari cu amănuntul, restaurante, hoteluri şi alte forme de cazare în mediul rural, ci şi
· Realizarea de parteneriate cu organizații neguvernamentale şi autorităţi publice;
· Promovarea cooperării între actorii locali, în scopul comercializării produselor agoalimentare prin intermediul lanțurilor scurte de aprovizionare;
BENEFICIARII acestor submăsuri sunt PARTENERIATELE constituite în baza unui ACORD DE COOPERARE din cel puţin un partener din categoriile de mai jos și cel puțin un fermier sau un grup de producători/ o cooperativă care își desfășoară activitatea în sectorul agricol/ pomicol, în funcție de submăsură:
· Fermierii;
· Organizații neguvernamentale;
· Consilii Locale;
· Unități școlare (inclusiv universitățile de profil), unitățile sanitare, de agrement și de alimentație publică;
PONDEREA SPRIJINULUI NERAMBURSABIL este de maxim 100% din totalul cheltuielilor eligibile, dar nu va depăși 100.000 euro astfel:
· în cazul în care planul de proiect include, de asemenea, acțiuni care sunt eligibile în cadrul altor submăsuri (4.1/ 4.1a si/ sau 4.2/ 4.2a), atunci costurile sunt acoperite din submăsurile 16.4 și 16.4a, în conformitate cu rata maximă a ajutorului și sumele aplicabile în cadrul acelor submăsuri;
– valoarea maximă a cheltuielilor eligibile în cadrul altor submăsuri nu va depăși valoarea maximă acordată în cadrul submăsurii 16.4 și submăsurii 16.4.a;
· Costurile de funcţionare a cooperării nu vor depăși 20% din valoarea maximă a sprijinului acordat pe proiect depus.
Informatii preluate de pe http://www.afir.info/

Admin Forum- Admin
- Mesaje : 58
Data de inscriere : 11/05/2016
Subiecte similare
» Submasura 6.3 - Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici
» Submăsura 19.2 - Sprijin pentru implementarea acțiunilor în cadrul strategiei de dezvoltare locală
» Submăsura 4.2 - Sprijin pentru investiții în prelucrarea/ comercializarea și/ sau dezvoltarea de produse agricole
» Submasura 4.3 Agricol - Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice - Infrastructura de acces AGRICOLĂ
» Submăsura 9a - Înființarea grupurilor de producători în sectorul pomicol
» Submăsura 19.2 - Sprijin pentru implementarea acțiunilor în cadrul strategiei de dezvoltare locală
» Submăsura 4.2 - Sprijin pentru investiții în prelucrarea/ comercializarea și/ sau dezvoltarea de produse agricole
» Submasura 4.3 Agricol - Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice - Infrastructura de acces AGRICOLĂ
» Submăsura 9a - Înființarea grupurilor de producători în sectorul pomicol
Asociatia O Romanie Verde :: Consultanta Proiecte Fonduri Europene :: PNDR - Programul National de Dezvoltare Rurala
Pagina 1 din 1
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum